,,La român întâi se aude doina apoi răsare soarele,,.

miercuri, 14 octombrie 2015


Jurnalistul Menuţ Maximilian sărbătorit de
 Ansamblul ,,Datina” de la Mărişelu

                   

                Joi, 16 iulie 2015, Muzeul Judeţean Bistriţa s-a îmbrăcat în haină de sărbătoare. Directorul Cotidianului Răsunetul, Menuţ Maximilian, a fost sărbătorit la împlinirea unei frumoase vârste, fiindu-i alături prieteni dragi precum şi oameni de aleasă cultură. Gazda acestui eveniment a fost televiziunea Favorit iar cei care au pus la cale derularea acestei surprize au fost nimeni alţii decât interpreţii de muzică populară ai judeţului nostru Olimpia Demeş şi Daniel Raţiu.

            Printre cei care i-au adus urări de bine şi sănătate au fost şi membrii Ansamblului ,,Datina” de la Mărişelu, coordonaţi de părintele Aurelian Poptean, cărora de-a lungul timpului omul de aleasă cultură Menuţ Maximilian le-a fost sprijin şi totodată îndrumător în parcursul lor artistic.Însuşi numele formaţiei ,,Datina” se leagă de numele acestuia ca şi de a coregrafului judeţului Ioan Simionca. De asemenea trebuie menţionat faptul că promotorul multor idei şi acţiuni culturale şi folclorice derulate în Parohia Mărişelu precum Simpozionul Cultural Religios şi Ştiinţific al Văii Şieului şi altele, poartă amprenta sa.

            În cadrul filmărilor în cinstea sa fetele din Ansamblul ,,Datina” au marcat acest eveniment prin jocul Nuşfeleanca (Fecioreasca fetelor de la Mărişelu), joc despre care sărbătoritul a vorbit în cadrul emisiunii sale Astăzi sărbătorim de la postul local de televiziune AS TV.

 Părintele Aurelian Poptean a mulţumit dar a şi făcut urări de sănătate, întelepciune, spor duhovnicesc, distinsului său prieten şi jurnalist Menuţ Maximilian. Alături de părintele membrii formaţiei de dansuri aduc cele mai alese mulţumiri prietenului lor de suflet1, urându-i şi ei mult spor în tot ceea ce face şi Dumnezeu sa îl păzească întru mulţi şi fericiţi ani.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu