Noul Ansamblu "Datina" din Mărişelu

Marele poet filozof Lucian Blaga, sintetizând lumea satului românesc scria aşa: "Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.Aici orice gând e mai încet, şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, ci adânc în pământ undeva".

De aici s-a zămislit dorul şi aici, doar aici îşi are casă voia bună şi dragul de frumos, de puritate. Asta încercăm să facem şi noi aici la Mărişelu, nu să rescriem o istorie ori o tradiţie ci să readucem amintirii ceea ce odinioară era o stare de normalitate. Încercăm prin acţiunile noastre modeste de altfel să redeschidem lada de zestre a Nuşfelenilor şi Şerlincanilor, aşa cum se numesc locuitorii acestor două sate minunate după denumirea veche, să le arătăm celor ce vor să le privească. Asta credem noi că e veşnicia. Ea se poate găsi scrisă în cămeşile de sute de ani, în portul lor tradiţional, în jocurile ce doar aici se joacă, precum şi în graiul lor.Aici a existat la fiecare casă câte un profesor dacă se poate numi aşa în ale jocului popular, aici au existat oameni ce prin măiestria lor au dus numele satelor acestora la nivel naţional , şi ar fi un sacrilegiu ca ele să nu meargă mai departe.Până la urmă nu e important cine deschide din când în când lada asta de zestre, e important că o face, lăsând comoara asta nestenată să bucure vederea şi auzul.

Multe locuri sunt minunate în lume, locuri în care poţi recunoaşte fără îndoială mâna celui ce le-a creat, însă, locul cel mai aparte de pe pământ în care sufletul însetat îşi găseşte pacea şi liniştea, e acolo unde te-ai deşteptat şi unde pentru prima oară ai rostit cuvântul dumnezeiesc, "mamă".Desigur poate părea paradoxal la un moment dat cum unii oameni ajung să spună acasă acolo unde vieţuiesc, deşi nu sunt nici născuţi nici crescuţi acolo. Cu voia lui Dumnezeu ajungem în locuri de care nici nu bănuiam ori gândeam, locuri în care arzi pentru semeni şi, cuprins fiind în dragostea lor te identifici cu ei, trăieşti asemeni lor, preiei obiceiul lor, pentru ca într-un final să te contopeşti cu propria lor identitate şi, într-o străfulgerare de gând să zici : "da cu adevărat sunt acasă".Asa au fost mulţi dascăli aici, preoţi, şi nu numai, oameni care au aprins flacăra dragului de dor . Asta încercăm şi noi să facem aici la Mărişelu şi Măgurele, să ne păstrăm tradiţia, portul, jocul şi nu să concurăm ansambluri profesioniste ori jocuri universale pe care de multe ori industrial oarecum le joacă orice ansamblu folcloric.

Aduc mulţumiri în acest sens tuturor celor ce ne sprijină, comunităţilor celor doua sate, autorităţii locale precum şi tuturor acelora care înţeleg că autenticul e ancorat în Dumnezeu şi în veşnicie. Mulţumesc dansatorilor, atât celor ce au fost cât şi celor ce sunt şi celor ce vor mai veni dar şi oamenilor cu suflet mare precum Florean Barteş, prof. Liliana Mureşan oameni de o valoare aparte de la care s-a reaprins flacăra veşniciei. Doresc generaţiei noi de dansatori multă sănătate, putere de muncă, să nu uite că în spatele lor se află moşii şi strămoşii lor care prin originalitatea lor au ridicat aceste dansuri la rang de artă. Să fie de asemenea conştienţi că oricât de buni ar fi trebuie să-şi plece capul în semn de smerenie, fiindcă tot ce au e dar ceresc şi nu ştiinţă pământeană, iar în gând să aibă cuvintele pe care le avea sihastrul român de la Hoyeva Ioan Iacob, atunci când caracteriza omul : "După chip cunoşti o floare, Ciocârlia după cânt, Aurul după culoare, Iar pe om după cuvânt.

Pr. Aurelian Poptean